Cartea veche romaneasca

Cartea veche romaneasca

Cartea veche românească constituie o preţioasă mărturie a culturii poporului român. 
Prima carte românească s-a tipărit în 1508, în plină perioadă postincunabulară europeană. 
Datorită invenţiei lui Gutenberg, în perioada 1450-1500, în marile centre europene (Veneţia, Mantua, Nürenberg, Augsburg, Basel, Köln, Lyon, Milano, Paris, Roma, Strasbourg etc.) s-au tipărit primele cărţi, numite incunabule (denumire preluată din tehnica de tipărire, prin crearea unor matriţe în lemn în formă de leagăn). România se numără printre primele ţări care au introdus tiparul imediat după 1500. 

Ieromonahul Macarie, care a învăţat meşteşugul tiparului la Veneţia, a început această activitate la Târgovişte, capitala ţării Româneşti, sprijinit de domnitorul Radu cel Mare. Prima carte tipărită a fost în 1508, Liturghierul lui Macarie. I-a urmat Octoih slavon, 1510 şi Tetraevanghel slavon, 1512. Cele trei scrieri tipărite de Macarie s-au răspândit atât în ţările române, cât şi în mănăstiri din Balcani şi biblioteci din Europa. Ele sunt de format in 4, cu 15-22 rânduri pe pagină, fără foaie de titlu (ca şi manuscrisele şi incunabulele) şi cu caiete numerotate cu litere chirilice. Aceste tipărituri sunt armonios lucrate, cu text în două culori, cu iniţiale şi frontispicii ornate cu motive geometrice şi florale, care amintesc de manuscrisele româneşti miniate. Au continuat acest frumos meşteşug Dimitrie Liubavici şi Moise, tipărind între 1545-1551 alte cinci cărţi cu subiect religios: Molitvenic, Apostol - 2 ediţii, Minei, Evangheliar. În Transilvania, Filip Moldoveanu, în aceeaşi perioadă, a tipărit la Sibiu Catehism românesc, Tetraevanghel slavon şi un alt Tetraevanghel slavo-român. 

Între 1557-1582 diaconul Coresi dezvoltă cultura scrisă în limba română, făcând din Braşov, un puternic centru editorial. Coresi şi ucenicii săi au tipărit aici aproximativ 40 de volume. Spre sfârşitul secolului se dezvoltă un alt centru tipografic şi anume Bucureşti. Aici meşterul Laurentie a realizat în 1582 un Tetraevanghel slavon. Exemplele pot continua. Cu certitudine putem afirma că tiparul a avut un rol însemnat în dezvoltarea societăţii româneşti. Din păcate, datorită vicisitudinilor istoriei cât şi neglijenţelor omeneşti, multe valori s-au pierdut sau au fost distruse. De aceea este bine, ca acum, în al 12-lea ceas, să putem spune că ne preocupă atât conservarea şi restaurarea a tot ce a mai supravieţuit dezastrelor cât şi elaborarea unor evidenţe clare şi valorificarea informaţiilor cumulate despre aceste bunuri culturale. 

Unul din aceste obiective îl constituie şi elaborarea Catalogului colectiv al cărţii vechi româneşti tipărită în perioada 1508-1830 (delimitare făcută de altfel de academicianul Ion Bianu, unul din autorii BRV). Bibliografia românească veche este prima lucrare monumentală de acest gen, editată în prima jumătate a secolului al XX-lea, care înregistrează majoritatea titlurilor tipărite pe teritoriul României, în perioada amintită. Autori: Ion Bianu, Dan Simonescu, Nerva Hodoş. 

Cataloage şi bibliografii ale cărţii vechi româneşti , cât şi studii despre aceste cărţi au apărut numeroase în ultimele două decenii, dar ele se referă numai la anumite titluri sau colecţii. 

Cataloagele colective naţionale sunt lucrări care au o largă arie de cuprindere şi vin în sprijinul cercetătorilor, cărora le pun la dispoziţie informaţii preţioase referitoare la: titlurile editate de o ţară într-o anume perioadă, ediţiile cunoscute, exemplarele păstrate, starea lor de conservare, cât şi colecţiile care le deţin. Această largă paletă de informaţii creează posibilitatea unor studii complete privind istoria cărţii şi influenţa ei asupra dezvoltării culturale, într-o regiune, a unui popor.