Cele mai vechi carti descoperite

Cele mai vechi carti descoperite

Cele mai vechi carti scrise care s-au pastrat pana-n zilele noastre.

Cartea Mortilor (1400 i.en. – 1300 i.en.)
Din preocuparea egiptenilor pentru nemurire, ca si din credinta care o sustineau, s-a nascut una dintre cele mai tulburatoare literaturi religioase si funerare din toate timpurile.
In aceasta carte erau 42 de confesiuni cu 42 de „judecate”. Confesiunile erau cele mai distinctive, inovative si cele mai cunoscute din Cartea Mortilor.
Cele 42 de declaratii au fost gasite pe un papirus in mormantul lui Maiherpri.
Insa unii oameni vad aceasta carte ca pe o indrumare, altii ca pe un blestem. Legendele spun ca oricine va gasi aceasta carte si gaseste diamantele mentionate in ea, nu numai ca i se va da imortalitate, dar si puterea asupra mortii. Persoana respectiva avand controlul asupra vietii sau a mortii cuiva.
In aceasta carte se pot gasi descrise blestemele si catastrofele lumii din trecut, prezent si viitor, incluzand fiinte periculoase care aduc moartea.
Judecata Mortilor – Declaratia de Inocenta si Purificatie
Virtutiile lui Maat
Cateva din aceste declaratii le enumeram aici: „Nu am comis niciun pacat”, „Nu am furat”, „Nu am omorat barbati sau femei”, „Nu am furat grau”, „Nu am furat proprietatea lui Dumnezeu”, „Nu am furat pamant cultivat”, „Nu l-am blestemat pe Dumnezeu”, etc.
In capitolul 148 al cartii „Book of the Dead”, gasim 7 vaci si un bou. La fiecare animal este un tabel cu darile de mancare si bautura care au fost lasate. Vacile si taurul cu ofrandele lasate garantau continuitatea si vigoarea pentru Maiherpri in Lumea de Jos.
Papirusul a fost gasit in mormantul lui Maiherpri din Valea regilor, in 1899 de Loret.
Egiptenii au dovedit o preocupare constanta fata de problema mortii si a enigmelor ei, fapt ce si-a pus amprenta pe intreaga lor viata sociala si spirituala, conferindu-i o originalitate stranie.
Scrisa acum aproximativ 3400 de ani, aceasta carte se claseaza ca fiind una din cele mai vechi carti scrise pana acum.

Papirusul Edwin Smith (1600 i.en.)
Este cel mai vechi text medical din lume, datand din anul 1600 i.en. Acest papirus impreuna cu papirusul Ebers, se numara printre cele mai vechi si mai bine pastrate documente medicale. Celalalt, Papirusul Ebers datand din anul 1550 i.en. Un alt papirus medical important este papirusul Brugsch (in jurul anului 1300 i.en.)
Acest papirus este o dovada a faptului ca acum cateva mii de ani se efectuau operatii chirurgice. Scris in limba veche Egipteana, in jurul secolului 16 i.en., este bazat pe un material mai vechi cu sute de ani.
In acest document, este si o lista de 48 traume si cazuri de vatamari, fiecare cu o descriere a examinatiei, a tratamentului si prognozei.
Textul descrie diverse vatamari, incepand de la cap, dar continuand cu tratamente pentru fiecare cauza. Sunt mentionate tratamente pentru diverse infectii, pentru oprirea sangerarii, sau chiar sfaturi pentru cei care s-au lovit la cap si la coloana vertebrala, sa nu fie miscati pentru a nu cauza mai mult rau.
Papirusul descrie observatiile anatomice in detaliu. Gasim aici descrierea creierului, pulsatiile intercraniene, a vaselor de sange, a inimii etc. Insa functiile fiziologice ale organelor au ramas un mister in randul egiptenilor.

Invataturile lui Ptah-Hotep (2040 i.en – 1650 i.en.)
O carte mai veche decat „Cartea Mortilor” si papirusurile despre medicina, este cartea „Invataturile lui Ptah-Hotep”.
Se presupune ca aceasta carte a fost scrisa in jurul anilor 2300 i.en. si 2150 i.en. Insa s-au pastrat doar copi mult mai recente scrise intre anii 2040 si 1650.
Ptahhotep, uneori cunoscut ca PtahHotpe sau Ptah-Hotep, a trait intre secolul 25 i.Hr si 24 i.Hr. Ptahhotep a fost administratorul unui oras, si prim ministru in timpul domniei lui Djedkare Isesi in a 6-a Dinastie.
I-a fost atribuita scrierea „Invataturii lui Ptahhotep”, o piesa egipteana de „literatura inteleapta”, menita sa invete si sa educe oamenii. El si descendentii sai au fost ingropati in Sahara. Mormantul lui Ptahhotep este aflat intr-o mastaba in nordul Saharei.
Fiul sau cel mare, Ptahhotep Tshefi, este creditat ca fiind autorul colectiei cunoscute sub numele „Maximele lui Ptahhotep”. Din pacate, nu s-au mai pastrat pana in zilele noastre, iar cele mai vechi copi care au supravietuit au fost scrise in prima perioada Regatului de Mijloc (Middle Kingdom), undeva intre anii 2040 i.Hr. si 1640 i.en.
Pana cand originalul, sau alte copi mai vechi nu vor fi gasite, Epopeea lui Gilgamesh ramane mai veche decat „Invatatura lui Ptahhotep” (The Instructions of Ptah-Hotep).

Epopeea lui Gilgamesh (2150 i.en – 2000 i.en)
Cea mai veche lucrare de literatura este „Epopeea lui Gilgamesh”, un poem epic scris pe 12 tablete de lut, gasite in vechea Mesopotamie, Irak-ul de astazi. Tabletele dateaza de acum peste 4000 de ani (2150 – 2000 i.en.).
Aceasta este cea mai veche forma de fictiune literara. Unii credeau ca este originara dintr-o serie de legende si poeme Sumeriene despre eroul – rege, mitologic, Gilgamesh.
Gilgamesh probabil a fost un conducator din secolul 27 i.en.
Multe surse au fost gasite, rescrise pe o perioada de 2000 de ani, dar numai cele mai vechi exemplare au fost folosite pentru o traducere corecta. Asadar, versiunile vechi Sumeriene, iar mai apoi versiunea Akkadian, care este acum referita ca editie standard, sunt cele mai des intalnite. Versiunea Akkedian, a fost editata in jurul anilor 1300 – 1000 i.en.
Chiar si acum, poemul epic nu este considerat complet, lipsind anumite fragmente. Poemul lui Gilgamesh este destul de cunoscut astazi. Primele traduceri moderne au fost facute in 1880 de George Smith.

Continutul Epopeei
Povestea incepe cu o introducere a lui Gilgamesh din Uruk, ca fiind cel mai mare rege, doua treimi zeu si una om, cel mai puternic Rege-Zeu care a existat. Introducerea descrie gloria si maretia orasului Uruk.
Oamenii din vremea lui Giglamesh nu erau fericiti. Se plangeau ca este prea aspru si ca abuzeaza de puterea lui pentru a se culca cu femeile lor inainte de a o face ei. Prin urmare, zeita creatiei Aruru creaza omul-salbatic Enkidu. Enkidu era un barbat crescut in salbaticie, iar Gilgamesh era singurul care ii putea tine piept dar si cu care a devenit apoi prieten si frate.
Enkidu si Shamhat parasesc salbaticia pentru a face o nunta. Atunci cand Gilgamesh vine sa sarbatoreasca si sa se culce cu mireasa, gaseste intrarea blocata de Enkidu. Gilgamesh si Enkidu duc o lupta crancena. Dupa o vreme, Gilgamesh se retrage (sau este invins dupa alte versiuni – aceasta portiune lipseste si a fost completata din alte versiuni)
Giglamesh propune sa mearga cu el in padurea Cedar, sa taie niste copaci si sa omoare demonul Humbaba. Enkidu obiecteaza, dar nu poate sa-l convinga.
Pana la urma, Gilgamesh si Enkidu calatoresc spre padurea Cedar. Pe drum, Giglamesh a avut cinci vise, dar din pricina lipsei acestei parti, a fost greu de reconstituit.
Cand eroii ajung la Humbaba se intalnesc cu demonul-gardian al copacilor. Lui Gilgamesh i-a fost frica, dar dupa incurajarile lui Enkidu, cei doi se lupta cu el. Shamash trimite 13 vanturi pentru a-i ajuta, iar Humbamba a fost invins. Monstrul l-a rugat pe Gilgamesh sa-i crute viata, insa apuca sa-i blesteme pe amandoi inainte ca Gilgamesh sa-i puna capat vietii.
Gilgamesh respinge avansurile sexuale ale lui Anu (fiica a zeul cerului), iar Anu trimite „Taurul Cerului” pentru a se razbuna.
Taurul cerului ar fi fost o boala pentru pamanturi. Toate creaturile au fost afectate de seceta, deoarece, conform epopeei, apa a disparut iar vegetatia a murit. Gilgamesh si Enkidu, de data aceasta fara ajutor divin, omoara taurul si ii ofera inima lui Shamash.
Orasul Uruk celebreaza, dar Enkidu are un vis urat, ce este detaliat in urmatoarea tablita.
In visul lui Enkidu, zeii se decid sa pedepseasca pe cineva pentru omorarea Taurului Cerului si a Humbamba. Zeii il pedepsesc pe Enkidu. Enkidu povesteste totul lui Gilgamesh, apoi blesteama poarta care a facut-o pentru zei.
Gilgamesh era socat si se duce la temlu pentru a se ruga la Shamas pentru viata prietenului sau. Enkidu blesteama pe Shamhat, deoarece acum regreta ziua cand a devenit om. Shamash vorbeste din ceruri si arata cat de necinstit este Enkidu. Desi regreta apoi blestemul, el devine din ce in ce mai bolnav si descrie lumea de dincolo in timp ce moare.

Gilgamesh ofera daruri drept ofranda zeilor, pentru a Enkidu sa fie primit cu bine in „Lumea de Jos”.
Cand Enkidu a murit, Ghilgamesh a inteles ca nu este nici el nemuritor, si a inceput sa caute prin intreaga lume nemurirea. El l-a intalnit pe singurul om care a primit nemurirea de la zei, Utnapishtim, supravietuitorul potopului (mentionat mai apoi si in Biblie). Acesta i-a daruit lui Ghilgamesh o floare care, la batranete, i-ar putea readuce tineretea, insa pe drumul de intoarcere, un sarpe i-a furat floarea si a mancat-o. Ghilgamesh a ramas nemuritor doar prin constructiile si prin aventurile sale.
Epopeea lui Gilgamesh este probabil cea mai veche carte scrisa, datand de acum peste 4000 de ani.
Nu este imposibil ca sa se descopere inca un text in viitorul apropiat, care sa subclaseze cele mentionate in acest articol. Dar pana atunci, Epopeea lui Gilgamesh ramane cel mai vechi text descoperit vreodata.